Prima Casa

Vesti bune pentru cei care vor Prima Casa – Guvernul a suplimentat fondurile!

 

Guvernul a suplimentat, fondurile pentru Prima Casa pentru acest an cu 500 de milioane de lei. Prioritate vor avea dosarele deja aprobate.

„In cadrul proiectului de act normativ supus aprobarii se propune suplimentarea cu 500 milioane lei a plafonului total al garantiilor care pot fi emise in anul 2016 in cadrul programului Prima Casa.

Necesarul de plafon a fost estimat in functie de datele privind volumul solicitarilor aflate in diverse stadii de aprobare si pre-aprobare, care exced disponibilul ramas neutilizat din sumele alocate”, precizeaza Guvernul intr-un comunicat remis Ziare.com.

Schimbarea la fata pentru „Prima Casa”? Programul ar putea fi accesat doar de persoanele cu venituri mici.

Guvernul nu are de gand sa schimbe conditiile pentru Prima Casa

Fondurile au mai fost suplimentate o data, in luna mai, tot cu 500 milioane de lei.

Anul acesta, cererea pentru creditele Prima Casa a crescut puternic, pe fondul dezbaterii Legii privind darea in plata. In primele sapte luni, statul a acordat prin programul Prima Casa garantii in valoare de 2,16 miliarde de lei.

Dupa aplicarea legii, incepand din 13 mai, cererea a ramas sustinuta, in conditiile in care bancile au inasprit conditiile de acordare pentru creditele imobiliare standard.

Principalul avantaj al programului Prima Casa este avansul redus, de doar 5%, comparativ cu cel putin 15% la cele mai multe credite imobiliare standard.

Vezi aici:

 

Romanii din diaspora au posibilitatea de a-si lua o locuinta prin intermediul „Prima Casa”. Insa cati bani au fost alocati? Si cate credite de acest fel au fost date pana acum?

 

Ziare.com a incercat sa afle raspunsul la aceste intrebari si sa intocmeasca un ghid util pentru romanii din strainatate care doresc sa acceseze programul guvernamental.

Astfel, posibilitatea ca romanii care lucreaza in strainatate sa acceseze un credit prin „Prima Casa” a fost introdusa printr-o hotarare de guvern ce a intrat in vigoare in octombrie 2014.

Plafonul stabilit a fost de 25 milioane lei, fiind destinat exclusiv pentru „garantarea achizitiei sau construirii unei locuinte pentru persoanele cu cetatenie romana care locuiesc in strainatate”. Adica banii nu puteau fi acesati de catre cei aflati in tara.

Potrivit informatiilor transmise de Ministerul Finantelor la solicitareaZiare.com, din acest plafon s-au acordat pana in prezent 190 credite prin programul „Prima Casa” pentru diaspora, in valoare de 18,3 milioane lei.

Dar ce conditii trebuie sa indeplinesti pentru a fi eligibil?

Ei bine, e obligatoriu ca persoanele care doresc sa acceseze un credit „Prima Casa” care lucreaza in strainatate sa aiba cetatenie romana si permis de sedere si de munca, eliberate de autoritatile statului respectiv.

Evident, trebuie sa faci si un dosar.

Daca vrei sa aplici, trebuie sa stii ca 11 banci acorda credite prin „Prima Casa” pentru diaspora, potrivit informatiilor transmise Ziare.com de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

Acestea sunt: Alpha Bank, BCR, BRD, CEC Bank, ING Bank, Intesa Sanpaolo Romania, Marfin Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania si Unicredit Bank.

Insa cand vine vorba de conditii, pe site-urile lor nu sunt foarte multe informatii, asa ca cel mai bine ar trebui sa luati direct legatura cu banca.

De exemplu, la Banca Transilvania e nevoie de un codebitor: „In cazul creditelor garantate cu ipoteca imobiliara Banca Transilvania ia in considerare si veniturile obtinute din contracte de munca derulate in strainatate de cel putin 1 an, situatii in care va fi necesar si un codebitor care sa locuiasca si sa obtina veniturile in Romania (codebitorul va fi persoana de contact in caz de neplata) „.

Pe de alta parte, CEC Bank iti cere adeverinta de salariu, contractul de munca tradus, dovada privind luarea in evidenta de catre autoritatea fiscala a tarii in care sunt realizate veniturile, documentul tradus care atesta resedinta, permisul de sedere sau permisul de munca si copie dupa pasaport.

Banii ramasi de la diaspora vor putea fi accesati de toata lumea

Avand in vedere ca in ultima vreme romanii din diaspora nu au mai accesat programul „Prima Casa”, Guvernul a decis ca banii ramasi sa devina disponibili pentru toata lumea, inclusiv pentru cei din tara.

Asta in conditiile in care plafonul pentru programul „Prima Casa” a fost suplimentat in aceasta saptamana cu 500 de milioane de lei, pentru a doua oara in acest an, pentru ca exista cerere mare din partea celor ramasi in tara.

Astfel, s-a aprobat „transformarea plafonului de garantare neutilizat destinat persoanelor cu cetatenie romana stabilite in strainatate, in plafon general de garantare a creditelor in cadrul programului Prima Casa, in limita caruia vor putea fi acordate garantii pentru achizitia/construirea tuturor categoriilor de locuinte eligibile in cadrul Programului, inclusiv pentru creditele contractate de persoanele fizice cu cetatenie romana stabilite in strainatate”, ne-au explicat reprezentantii Ministerului Finantelor.

Detalii aici:

 

Programul Prima Casă a fost schimbat iar! Modificările sunt semnificative! Ce trebuie acum să faci ca să îți iei o locuință?

 

   Băncile vor primi garanții reduse la 40% din valoarea creditelor pentru finanțarea achizițiilor de locuințe mai vechi de 5 ani, în timp ce pentru locuințele construite sau consolidate în vederea riscului seismic în ultimii 5 ani, garanția va fi menținută la 50%, a decis Guvernul.

„Prin stimularea achiziției de locuințe noi în cadrul Programului se urmărește interesul general de dinamizare a activității de construcții cu efecte antrenante în economie și asupra creării de noi locuri de muncă și de implementare a unor măsuri menite să prevină accentuarea dezechilibrelor existente între cererea și oferta de locuințe”, este argumentul Guvernului.

Solicitările în lucru vor fi soluționate după forma curentă a legii, potrivit căreia garanția este de jumătate din valoarea creditului, indiferent de vechimea locuinței, notează profit.ro.

De la lansarea Programului în anul 2009, ca măsură anti-criză a guvernului Boc, până la finele lunii octombrie 2016, au fost acordate 201.080 garanții, în valoare totală de 17,24 miliarde lei, precizează Finanțele. Acest lucru înseamnă că băncile au acordat credite, cu avans de doar 5%, de circa 34 de miliarde de lei, peste jumătate din volumul total de credite pentru locuințe din sistemul bancar românesc, arată b365.ro.

Prima Casă a devenit principalul credit ipotecar în România, în defavoarea creditelor ipotecare clasice, unde avansul este mai ridicat, de la 15% în sus, și dobânzile au fost o vreme mai mari.

De la începutul anului 2016 până la finele lunii octombrie au fost acordate 30.044 garanții, în valoare totală de 2,8 miliarde lei.

Până în prezent, în cadrul programului au fost înregistrate 767 cereri de plată, din care, până la data de 24 noiembrie au fost plătite 502, iar valoarea totală a garanțiilor plătite către bănci este de 41,7 milioane lei, arată MFP.

Un număr de 129 de cereri de executare, în valoare totală de 540.281 lei au fost respinse la plată. Din garanțiile executate, un număr de 13 garanții, în valoare totală de 1.028.670 lei, au fost repuse în vigoare, iar diferența până la 767 cereri de executare a garanțiilor înregistrate, este reprezentată de cereri retrase de la plată, garanțiile aferente fiind încă în vigoare.

MFP estimează la circa 300.000 numărul locuințelor necesare anual pentru necesitățile populației, care își modifică structura prin divorț, căsătorii, copii. Doar circa 50.000 din acest necesar e acoperit de construcția de locuințe noi în fiecare an.

Băncile vor primi garanții de 10 miliarde de lei în următorii cinci ani, care vor susține credite de 21-22 de miliarde de lei, în condițiile în care garanțiile se vor împărți egal între locuințele noi și cele vechi, potrivit calculelor MFP. 200.000 de noi locuințe și/sau locuințe consolidate vor fi cumpărate cu garanții de stat, estimează finanțele, cu o medie de aproximativ 40.000/an, la o valoare medie a locuinței de circa 60.000 euro.

Aceste garanții nu sunt incluse în datoria publică, ci sunt înregistrate extrabilanțier. Ele intră la deficit în momentul în care debitorul nu mai plătește ratele pe o perioadă mai lungă de 60 de zile, dată de la care băncile pot solicita Guvernului plata garanției. Un șoc care să afecteze debitorii ar crește deficitul public, în condițiile în care împrumutații Prima Casă au un grad de îndatorare mai ridicat decât cei cu credite standard – inclusiv cei împrumutați în bula speculativă din 2007-2008.

Detalii aici: